Campanie inedită de promovare a vaccinării. Adulții din Washington care se imunizează primesc gratuit un joint cu marijuana

Campanie inedită de promovare a vaccinării. Adulții din Washington care se imunizează primesc gratuit un joint cu marijuana
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 09/06/2021, 10:57

Autoritățile din statul american Washington au acordat luni comercianților care dețin licență pentru vânzarea de cannabis să ofere câte o țigară cu marijuana adulților care se vaccinează împotriva COVID-19 în punctele de vaccinare organizate în aceste magazine.

Permisiunea a fost acordată de către Consiliul pentru Băuturi Alcoolice și Cannabis (LCB), iar promoția este intitulată „Joints for Jabs” (Jointuri în schimbul vaccinării), informează Antena 3.

Instituția își propune ca prin această campanie să popularizeze și să susțină eforturile autorităților referitoare la imunizarea populației împotriva COVID-19.

LCB susține că a primit numeroase oferte de ajutor din partea comercianților de canabis.

Promoția se adresează adulților cu vârste de cel puțin 21 de ani și expiră în 12 iulie.

Aceasta nu este prima astfel de ofertă realizată de LCB. Anterior, instituția a anunțat că persoanele care decid să se vaccineze împotriva COVID-19 vor primi gratuit bere, vin și cocktailuri.

În statul Washington, aproximativ 49% dintre cetățeni sunt complet vaccinați, în contextul în care autoritățile statale își propun să ajungă la un procent de 70%.

Și alte state oferă stimulente persoanelor care se vaccinează

Mai multe state americane încearcă să motiveze populația să se vaccinenze împotriva COVID-19, oferind o gamă largă de bunuri și servicii, de la gogoși la bilete la meciuri de baseball.

În statul Ohio a fost organizată o loterie, derulată pe parcursul mai multor săptămâni, la care persoanele vaccinate pot câștiga un milion de dolari sau o bursă la un colegiu.

Recompense pentru cei care se vaccinează și în România

Și în România au început să apară diverse campanii prin care se oferă stimulente pentru persoanele care se vaccinează. Spre exemplu, primarul sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu, a anunțat, marți, pe Facebook, că cei care se vor vaccina la Piața Obor vor primi o porție gratis de mici cu muștar.

 În total, 4.457.688 de români au fost vaccinați de la începutul campaniei, din care 3.997.752 cu schema completă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Locul de poveste din România de care italienii sunt fermecați: 'Unic în lume!'
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat
Acest exercițiu de matematică a pus pe jar internetul! Sigur nu vei putea găsi logica...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cât stele Euro NCAP a primit VW Tiguan, cel mai căutat SUV de familie?
Planul de pace al lui Putin
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Ungurii aruncă în aer toată Europa. Alianța la care nu acceptă să renunțe
Adrian Minune, momente de cumpănă în căsnicie. Ce spune despre divorț
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
Legătura dintre femeia care se arunca în fața mașinilor în București și Mirela Vaida. Femeia...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
Momentul ratat de francezi în care puteau respinge atacul lui Hitler din Ardeni
×